Independența în folosirea toaletei

În acest articol îmi propun să vin în sprijinul părinților ai căror copii trec prin procesul de achiziție a independenței în folosirea toaletei. Sunt mai multe aspecte de care trebuie ținut cont atunci când vorbim despre învățarea mersului la toaletă: aspectul fizic, mielinizarea, aspectul psihologic și igiena.

Nu îmi propun să intru în acest articol în noțiuni de biologie, voi scrie o serie de informații care vizează partea practică, îmbinată cu aspectul psihologic și igiena. E un articol lung, așa că e nevoie să vă dați puțin timp să îl parcurgeți.

Învățarea mersului la toaletă este un proces natural, la fel cum sunt rostogolitul, statul în șezut, mersul de-a bușilea sau mersul în picioare. Este o muncă pe care o face copilul și o va face în ritmul lui.

Învățarea mersului la toaletă e un pas mare în câștigarea independenței și e un proces care aparține copilului. Dacă e un proces dorit și impus de părinte, copilul poate intra în lupte de putere cu acesta. Rolul adultului în acest proces este de a-l încuraja și de a-i crea mediul pentru acest proces de învățare. Acest proces trebuie să fie unul natural, să fie inițiat atunci când copilul dă semne că e pregătit și își dorește să câștige această independență. Sub nicio formă adultul nu trebuie să pună presiune, să rușineze, să frustreze, să pedepsească sau să recompenseze copilul în acest proces.

Atitudine: Antrenament vs. învățare

Atitudinea adultului are un rol important în învățarea mersului la toaletă: adultul trebuie să fie pregătit să susțină acest proces, să fie consecvent (întreruperea și reînceperea procesului nu vor duce la reușită), să folosească un limbaj clar, direct și pozitiv, să nu forțeze niciodată copilul și să aibă o atitudine deschisă către a vorbi despre părțile corpului.

Dacă învățarea va avea loc acasă și la grădiniță, e important ca toți adulții implicați să fie consecvenți și să folosească aceeași metodă.

Tranziția copilului de la scutece la toaletă a purtat multă vreme denumirea de „antrenament”, dar acest cuvânt începe să fie înlocuit cu „învățare”. „Antrenament” este un cuvânt care implică adultul într-un alt mod, și anume acela de a decide el când e momentul folosirii toaletei și de a antrena copilul să facă acest lucru. E un aspect legat de nuanță, dar poate face diferența asupra percepției adultului față de proces.

Mersul la toaletă nu trebuie să îi fie prezentat copilului ca o problemă morală, să i se spună că, dacă folosește toaleta, e mai mare, cuminte, bun.

A ajuta și a împiedica

Un scurt rezumat al aspectelor care pot ajuta în procesul de învățare a mersului la toaletă:  haine adecvate, care să asigure reușita;

  • înălțător la toaletă, pentru a fi accesată cu ușurință;
  • oferirea de alternativă la toaleta pentru adulți: reductor pentru vas sau oliță;
  • observarea rutinei copilului în ceea ce privește eliminarea, atenția la semnalele pe care le transmite copilul în privința faptului că e interesat și pregătit;
  • fără presiune asupra copilului;
  • îi arătăm copilului toate aspectele mersului la toaletă: cum se folosește toaleta și se trage apa, cum și câtă hârtie igienică se folosește, igiena mâinilor și a părților intime;
  • existența unei oglinzi la nivelul copilului, care să îi dea feedback cu privire la
  • îmbrăcăminte – dacă e udă sau uscată;
  • ușa la baie mereu deschisă, astfel încât să îi permită accesul. Anunțați-l constant, pentru o vreme, că atunci când aveți nevoie la baie, veți închide ușa;
  • implicați-l în jocuri care pregătesc controlul sfincterian: jocul de-a „înăuntru și în afară”, jocul de-a turnatul, jocul de-a modelatul.

Ce poate împiedica acest proces de învățare:

  • adultul poate deveni un obstacol în dobândirea acestei independențe;
  • nu există comunicare și consecvență în ceea ce privește procesul de acasă și cel de la grădiniță;
  • adultul nu e consecvent și nu stabilește rutine;
  • alte obstacole pot fi legate de apariția unui frate, care poate determina un regres, de schimbarea casei, de plecarea în vacanță în acea perioadă și revenirea la scutece.

Mai jos vă împărtășesc experiența mea, pas cu pas și cu observații, așa cum am lucrat de-a lungul anilor cu mai multe generații de copii. Am adaptat pașii la perioada aceasta de stat acasă. Luați doar aspectele cu care rezonați, am încercat să scriu cât mai practic, cu formule de exprimare.

  • Observați când copilul merge des la baie doar pentru a privi obiectele de acolo, arată curiozitate, vă arată olița – ideal e să aveți olița în baie încă de când copilul merge în picioare sau chiar mai devreme, chiar dacă nu o folosește.
  • Obțineți acordul verbal al copilului că își dorește să poarte chiloței – poate vă jucați o vreme cu o păpușă sau cu plușuri pe care le îmbrăcați/dezbrăcați.
  • Dacă începe să zică „nu”, mai așteptați o perioadă. Dacă răspunsul continuă să fie „da”, e timpul să îl implicați în alegerea chiloțeilor.
  • Mergeți împreună la cumpărături, dându-i ocazia să aleagă. Varianta în care faceți cumpărături online este să îi arătați imagini și să îl întrebați: „Să fie roșii, albaștri, cu ursuleți?”
  • Amintiți-i mereu că urmează să vină curierul cu chiloțeii. Marcați ziua în care sosesc cu un mic moment festiv în care îi mai povestiți o dată despre ce se întâmplă. Momentul festiv poate fi orice vă face plăcere amândurora. Rolul acestor momente de repetiție este de a-i oferi predictibilitate și siguranță.
  • Din dimineața în care trece la chiloței, renunțați la purtarea scutecului peste zi. Îl poate purta noaptea, dar ziua nu, evitați inclusiv în timpul somnului de prânz. E important ca mesajul pe care i-l transmiteți este că ”eu am încredere în tine că poți păstra chiloțeii uscați și că ai ales acum să parcurgi acest proces”.
  • Este important ca atunci când începe acest proces să nu fie o perioadă de schimbări în familie (vacanță, mutarea într-o casă nouă, apariția unui frate, înțărcarea).
  • Pentru câteva săptămâni, puneți-vă remindere pe telefon și invitați-l să meargă la baie pentru a verifica dacă are nevoie să facă pipi. E important ca această verificare să se întâmple la un interval de aproximativ 30 de minute, să îi amintiți cu entuziasm: „Îți amintești că porți chilotei? Hai să verifici dacă ai nevoie să faci pipi, să rămână uscati.” Dacă refuză, îi spuneți că nu trebuie să facă pipi, doar să verifice. E important să nu vă includeți în exprimare (ex. „să verificăm”, „să facem”), ci „să verifici”, „să faci” – e procesul lui. Dacă și așa refuză, folosiți-vă talentele de negociere cu întrebări de genul: „Mergi acum sau după ce mănânci mărul?”. Atunci când li se dă posibilitatea să aleagă, de cele mai multe ori copiii renunță la a spune „nu”.
  • S-ar putea ca prima oară să nu facă, nici a doua oară, dar la un moment dat, dacă respectați frecvența de a-i reaminti să verifice, va face la toaletă sau la oliță. Bucuria lor că le-a ieșit este de neprețuit în acel moment. Puteți folosi chiuveta să vă spălați pe mâini în timp ce ei stau pe toaletă/oliță. Curgerea apei îi poate stimula să folosească toaleta.
  • E important să verifice dacă are nevoie să meargă la toaletă imediat ce se trezește, înainte de a ieși afară, înainte de somnul de prânz, la trezirea de dinainte de somnul de prânz și înainte de somn.
  • Asigurați-vă că poartă pantaloni ușor de manevrat, cu elastic, fără șireturi strânse, nasturi sau fermoare.
  • Nu uitați că este un proces de învățare și nu îi va ieși mereu, dar asta este ok. Nu folosiți cuvântul „accident” – are o conotație negativă.
  • Pentru a se simți susținut în acest proces este nevoie să aibă acces la un dulap cu chiloței curați, să îi arătați unde se poate așeza să se schimbe (rămâneți lângă el și oferiți-i suport, dar nu îl dezbrăcați dvs.). E nevoie să rămâneți lângă el, deoarece hainele ude se dezbracă mai greu.
  • La baie, puneți un coș pentru hainele lui ude, unde el singur și le poate duce. Ideal ar fi să aibă acces și la un mop, dacă a udat pe jos, și să îl implicați și pe el în procesul de curățare.

Cu multă răbdare, conștientizare și informații, acest proces poate decurge lin și ușor!

 

Este procesul vostru, așa că urmărește cu atenție indiciile primite de la copilul tău. Fiecare copil are propriul ritm de învățare și propriile nevoi, iar succesul acestui proces depinde de răbdarea și susținerea pe care i-o oferi. Fii atent la semnalele lui, respectă-i ritmul și creează un mediu în care să se simtă în siguranță și încurajat. Nu forța lucrurile și nu compara progresul său cu al altor copii – fiecare copil este unic și va reuși în propriul său timp.

Adriana Șerban este co-fondator Kidz Distrikt, Educator Montessori certificat AMI, 0-3 ani, facilitator certificat Circle of Security Parenting și Classroom, în prezent în formare în Analiza tranzactională cu aplicabilitate în domeniul educațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *